Beneficiar: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a organizat joi, 26 iunie, evenimentul de prezentare a proiectului „Dezvoltarea cercetării translaționale pentru vaccinuri, seruri și alte medicamente biologice (CANTAVAC 2.0).
Obiectivul proiectului este reprezentat de dezvoltarea și sporirea capacităților de cercetare, inovare și adoptarea tehnologiilor avansate pentru vaccinuri, seruri și alte medicamente biologice.
Rezultatele finale așteptate sunt obținerea la scară pilot a cel puțin unui reasortant de virus gripal pe culturi de celule și a unui anticorp monoclonal terapeutic precum și implementarea standardelor de bună practică de laborator/fabricație și implementarea unei biobănci de stocare material biologic.
La activitate au participat invitați din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Autorității Naționale Pentru Cercetare, precum și reprezentanți ai partenerilor proiectului: Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” (ATM)-București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMF Cluj),Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF Iași), Institutul de Biochimie al Academiei Române (IBAR)-București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babes (IVB)-București, CROMATEC PLUS SRL-București, QUALIPAT SRL-Oradea, DORNA MEDICAL SRL-Suceava, PRO-VITAM SRL-Covasna.
Cod proiect 326920
Valoare totală proiect: 445.934.702,27 lei
Valoarea totală a cofinanțării UE: 228.450.867 lei
Valoare totală eligibilă: 445.914.702,27 lei, din care valoare maximă eligibilă nerambursabilă: 440.086.352,27
Data începerii proiectului: 20.12.2024
Data finalizării proiectului: 20.12.2029
Persoana de contact: CS I Dr. Crina STĂVARU
I.N.C.D.M.M.„Cantacuzino”, Splaiul Independenței nr. 103, Sector 5, București,telefon:0213069207,
email: office.cantacuzino@mapn.ro