Cu ocazia aniversării zilei de naștere a Profesorului Ion Cantacuzino, personalul Institutului a participat la o activitate de omagiere a acestuia, ce a cuprins o prezentare a personalității omului de știință și vizionarea filmului documentar „Institutul de Seruri și Vaccinuri Dr. Ion Cantacuzino”, producție 1944, în regia lui Valeriu Pușcariu, pus la dispoziție de către Centrul Național al Cinematografiei.
Toate generațiile de specialiști care au lucrat în Institut, de la înființare și până în prezent, s-au străduit să păstreze vie tradiția și spiritul cantacuzinist. Acest spirit a fost și este acel sentiment esențial ce leagă cu firele sale nevăzute, dar mereu prezente, pe membrii Institutului Cantacuzino, acel sentiment de mândrie și distincție, păstrat viu în sufletul cercetătorilor și care dăinuie peste timp.
Profesorul Ion Cantacuzino s-a născut la 25 noiembrie 1863 la București și a trecut la cele veșnice în data de 14 ianuarie 1934. Este o personalitate de excepție a istoriei României și științei medicale mondiale, un exemplu pentru noi toți, un model pentru generațiile actuale și viitoare de medici, studenți și cercetători care trebuie să ducă mai departe misiunea acestuia de protecție a sănătății poporului român.
Despre un om vorbesc faptele, realizările, preocupările. Despre Profesorul Ion Cantacuzino, personalitate de excepție a istoriei României și științei medicale mondiale, vorbesc realizările complexe din diferitele domenii în care s-a implicat.
Om de știință renumit, a fost unul dintre creatorii școlii naționale de microbiologie, imunologie și medicină experimentală. Întreaga sa viața a fost dedicată asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației, dezvoltării științelor medicale, în general, și prevenirea și combaterea bolilor infecțioase, în special. Om de mare cultură, colecționar de prestigiu, a iubit cu aceeași patimă adevărul în știință, cât și frumosul în artă și cultură.
Profesorul Cantacuzino a avut marele merit, ca totdeauna, în acțiunile sale, să vadă, alături de aspectul medical al unei probleme, și aspectul social al acesteia, în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață ale populației, aducându-și contribuția la modernizarea României prin participarea la elaborarea Legii Sanitare din anul 1910 și a Constituției din 1923. A contribuit la înființarea Loteriei Române, urmărind ca beneficiile aduse de aceasta să fie folosite, prin intermediul legii, pentru combaterea tuberculozei, la construirea unor sanatorii atât de necesare pentru tratarea bolnavilor.
Deosebit de importantă este implicarea sa în protecția populației civile și a militarilor Armatei Române în al doilea Război Balcanic (1913) prin lichidarea focarelor de holeră ce au decimat aproximativ 1000 de persoane. A continuat, ca medic militar, să coordoneze acțiunile pentru combaterea tifosului exantematic și a holerei în timpul Primului Război Mondial. Pe toată perioada acestuia, a fost Director General al Serviciilor sanitare, civile și militare.
În plan diplomatic, profesorul Ion Cantacuzino s-a remarcat prin contribuția adusă la realizarea Marii Uniri. Datorită relațiilor deosebite pe care le avea în lumea politică, culturală și academică, dar și după seria de conferințe din anul 1915, susținute în mai multe orașe din Franța, prin care a pledat unirea Transilvaniei cu Regatul României, a fost considerat persoana cea mai potrivită pentru a negocia o pace care să realizeze dorința de veacuri a poporului român, România Mare. În acest context, Regele Ferdinand și primul ministru Alexandru Vaida Voevod l-au numit, prin decret, conducător al delegației României la Tratatul de Pace de la Trianon unde, alături de Nicolae Titulescu, semnează la 4 iunie 1920 actul ce consfințește unirea tuturor românilor într-un stat suveran, liber și independent.
Cariera sa militară, pusă sub semnul datoriei fața de țară, a început la 25 noiembrie 1895, ca simplu soldat în Regimentul 1 Geniu și s-a încheiat în anul 1929, când a fost trecut în retragere din oficiu la vârsta de 66 ani.
Pentru merite deosebite, pentru contribuția adusă în al Doilea Război Balcanic, în Marele Război și la negocierile pentru încheierea Tratatului de pace de la Trianon, prin Înaltul Decret nr. 1345 din 10 mai 1928, i-a fost acordat gradul de medic general de brigadă.
Cea mai importantă realizare a profesorului Ion Cantacuzino a fost înființarea, în anul 1921, a Institutului de seruri și vaccinuri ce-i poartă numele, operă fundamentală ce a marcat începerea producției de preparate profilactice împotriva bolilor cu impact major în sănătatea publică. Organizat și condus după modelul Institutului Pasteur din Paris, a reușit în scurt timp să corespundă scopurilor pentru care fusese înființat și anume: cercetarea tuturor aspectelor epidemiologice existente în țară, urmărirea evoluției tuturor problemelor legate de bolile infecto-contagioase și asigurarea terapiei specifice prin prepararea serurilor și vaccinurilor necesare în scopuri profilactice și curative.
A fost fondatorul școlii cantacuziniste, caracterizată printr-o comunitate de idei și simțiri, printr-o înaltă disciplină morală și intelectuală, pornind de la un nucleu de 20 tineri specialiști entuziaști, adoptând în această ”familie”, pe toți elevii săi medici umani și veterinari, biologi, chimiști, naturaliști, farmaciști, depășind cu mult cadrul medicini, fiind considerat unul din principalii creatori ai școlii românești de microbiologie.
Despre omul Cantacuzino, cei care l-au cunoscut spuneau că era de o rafinată politețe, simplu și cordial, deloc distant. Insufla curaj prin răbdarea și interesul cu care știa să-și asculte interlocutorii mai tineri pe care îi încuraja cu cuvinte calde și sfaturi să abordeze problemele științifice cu propriile lor mijloace. Comoara cea mai mare a sufletului său era bunătatea fără margini, manifestând totdeauna o solicitudine părintească pentru păsurile fiecăruia și cu nespusă bucurie saluta reușitele elevilor săi.
Pentru merite deosebite, în 1925, a fost ales membru al Academiei Române și i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa de către mai multe academii de medicină și universități europene.
Pentru lucrări de mare importanță în domeniul imunologiei, a fost nominalizat, în anul 1933, la Premiul Nobel, cu lucrarea Contribuții la studierea imunității la nevertebrate și a imunității de contact.
A primit numeroase distincții, dintre care amintim Meritul Sanitar clasa I, Comandor al Legiunii de Onoare, Ordinul Recunoștinței Franceze și Mare Cavaler al Legiunii de Onoare.
În semn de omagiu, Organizația Mondială a Sănătății a expus, la sediul său din Geneva, bustul Profesorului Ion Cantacuzino între cele 10 ale personalităților de excepție din medicina lumii.
În anul Centenarului Marii Uniri l-am omagiat pe marele profesor Cantacuzino pentru întreaga operă științifică în slujba semenilor, în lupta cu bolile, dar și pentru contribuția extrem de importantă la victoria armatei române în Primul Război Mondial.
Toate generațiile de specialiști care au lucrat în Institut, de la înființare și până în prezent, s-au străduit să păstreze vie tradiția și spiritul cantacuzinist. Acest spirit a fost și este acel sentiment esențial ce leagă cu firele sale nevăzute, dar mereu prezente, pe membrii Institutului Cantacuzino, acel sentiment de mândrie și distincție, păstrat viu în sufletul cercetătorilor și care dăinuie peste timp.
