Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”

Magia sărbătorilor de iarnă
12.09.2022


   „Hristos se naște, Domnul coboară!” - spune un frumos colind românesc iar noi, cei din Institutul Cantacuzino, ne-am strâns în jurul bradului, asemeni gazdelor primitoare, să punem început bun și acestui Crăciun.
   Pentru a întregi bucuria momentului, ne-au fost alături colindători din cadrul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” și din cadrul Ansamblului artistic „Doina” al Armatei. Colindele au fost împletite cu momente specifice Anului Nou și inspirate din datinile străbune, transmise din generații în generații, precum Plugul, Ursul și Capra.
   Cei care trăiesc mai intens bucuria Crăciunului sunt copiii. Am avut alături peste 100 de copii emoționați și nerăbdători să se întâlnească și anul acesta cu Moșul.
   Sărbătorile de iarnă, mult și intens aşteptate, sunt fabuloase! Un prilej minunat de a ne bucura cât mai mult unii de alţii, fiind nerăbdători să primim și să dăruim.
   A fost o zi specială în care ne-am simțit mai buni, mai frumoși și ... mai copii.