Variola maimutei (Monkeypoxvirus)
.jpg)
Variola maimuței este o zoonoză cauzată de virusul monkeypox (MPXV) ce aparține genului Orthopoxvirus din famila Poxviridae.
Variola maimuței umană provoacă focare în regiunile pădurilor tropicale din Africa Centrală și de Vest si a fost recunoscută ca o boală umană în 1970.
Primul focar de boala cu MPXV raportat în afara Africii a fost un focar legat de un import de mamifere infectate, în 2003, în Statele Unite ale Americii.
Cazuri de variolă a maimuței au fost raportate recent în mai multe state membre al UE (Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia). Până la 8 iunie a.c. erau inregistrate 704 cazuri la nivelul UE.
Clinic
Simptomele umane ale variolei maimuței sunt similare, dar mai blânde decât simptomele variolei. Variola maimuței începe cu febră, dureri de cap, dureri musculare și astenie. Principala diferență dintre simptomele variolei și ale variolei maimuței este că variola maimuței provoacă inflamarea ganglionilor limfatici, în timp ce variola nu o face.
Perioada de incubație pentru variola maimuței este de obicei de 7-14 zile, dar poate varia de la 5 la 21 de zile.
În decurs de 1 până la 3 zile (uneori mai mult) după apariția febrei, pacientul dezvoltă o erupție cutanată ce începe adesea pe față și apoi se răspândește în alte părți ale corpului. Leziunile trec prin următoarele stadii înainte de a se vindeca: macule, papule, vezicule, pustule și cruste. Boala durează de obicei 2-4 săptămâni.
Transmitere
MPXV se transmite la oameni prin contactul cu un animal, un om infectat sau cu un material contaminat cu virus. Virusul pătrunde în organism prin leziuni preexistente ale pielii, prin căile respiratorii sau mucoase sau chiar poate traversa placenta de la mamă la făt. MPX se poate răspândi de la animale la oameni prin mușcătura sau zgârietura unui animal infectat, prin manipularea unui animal infectat viu sau mort. De asemenea, se poate răspândi și prin contactul direct cu fluide corporale sau răni ale unei persoane infectate sau cu materiale care au atins fluide corporale sau răni, cum ar fi îmbrăcămintea sau lenjeria.
Variola maimuței se răspândește între oameni, în primul rând prin contactul direct cu răni, cruste sau fluide corporale. De asemenea, se poate răspândi prin secreții respiratorii în timpul contactului prelungit, față în față. Variola maimuței se poate răspândi în timpul contactului intim între oameni, inclusiv în timpul raportului sexual.
Managementul cazurilor pozitive
Pentru persoanele cu variola maimuței, măsurile de izolare trebuie continuate până când toate leziunile s-au rezolvat, crustele au căzut și s-a format un strat proaspăt de piele intactă.
Cazurile de variola maimuței se izolează și se tratează în secțiile /spitalele de boli infecțioase. Nu există tratament specific, doar simptomatic și de suport, inclusiv pentru prevenirea unor posibile infecții bacteriene.
Evaluarea este facută de medicul infecționist care recomandă :
- Izolarea cazurilor confirmate cu forme ușoare la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie, până la căderea ultimei cruste și apariția stratului nou de piele sănătoasă;
- Izolarea cazurilor confirmate cu forme medii/severe în spital, cu posibilitatea externării, conform deciziei medicului infecționist, dacă simptomatologia s-a ameliorat, și cu continuarea izolării la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie, până la căderea ultimei cruste și apariția stratului nou de piele sănătoasă.
Diagnostic
Diagnosticul de laborator de confirmare se face prin teste RT-PCR ce detectează genomul ADN al MPXV în cruste sau leziuni cutanate cu lichid (vezicule, pustule). Aceste probe sunt de preferat față de probele de sânge, din cauza duratei limitate a viremiei. Diagnosticul serologic, cu detecție de anticorpi de tip IgM și IgG are valoare limitată, din cauza reacțiilor încrucișate dintre diversele orthopoxvirusuri umane, dar se poate utiliza în testarea contacților, în studii de seroprevalență, precum și pentru a exclude o infecție recentă cu orthopoxvirus.
Procedurile de diagnosticare și manipulare a probelor suspectate de a conține MPXV trebuie efectuate cel puțin în unitățile BSL-2:
- atunci când este posibil, persoanele vaccinate (adică, vaccinate împotriva variolei în ultimii 10 ani) trebuie să efectueze lucrările de laborator ce implică manipularea probelor care pot conține virusul MPX. Cu toate acestea, vaccinarea nu este o cerință absolută pentru manipularea probelor.
- atunci când sunt disponibile numai persoane neimunizate, trebuie utilizate echipamente și practici suplimentare de protecție personală pentru a reduce și mai mult riscul de expunere.
Utilizarea unui Cabinet de siguranță biologică (BSC) de Clasa II certificat este recomandată pentru manipularea probelor de variola maimuței. Dacă un BSC nu poate fi utilizat, riscul de expunere accidentală trebuie redus prin combinații adecvate de echipamente de protecție personală (de exemplu ecrane faciale) și dispozitive fizice de izolare (de exemplu, cupe de siguranță pentru centrifuge sau rotoare sigilate). În mod ideal, aceste rotoare sau cupe ar trebui să se afle într-un BSC.
Pentru laboratoarele cu personal vaccinat în ultimii 10 ani:
- probele pot fi manipulate în facilități de Nivelul 2 de Biosecuritate (BSL-2), folosind practicile BSL-2.
- manipularea probelor trebuie efectuată într-un BSC de Clasa II certificat, mai ales dacă există potențialul de a genera aerosoli cu particule fine (de exemplu, vortexarea sau sonicarea probelor într-un tub deschis).
Pentru laboratoare fără personal vaccinat:
- prelucrarea de rutină a probelor poate fi gestionată în unitățile BSL-2, dar cu practici de lucru BSL-3.
- lucrătorii din laborator trebuie să poarte echipament de protecție, inclusiv mânuși de unică folosință, halate închise la spate cu mâneci cu manșete și protecție pentru față (sunt de preferat ochelari de protecție ce se potrivesc perfect și mască; dacă se folosește o protecție facială de tip ecran, aceasta trebuie să fie dublată și de o mască) pentru a oferi o barieră în calea expunerii suprafeței mucoasei.
- centrifugarea trebuie efectuată folosind cupe de siguranță sau rotoare etanșe. Rotoarele sau cupele trebuie deschise într-un BSC după centrifugare.
Decontaminarea suprafețelor de lucru după terminarea lucrărilor sau la sfârșitul zilei este esentială. Poate fi utilizat orice detergent-dezinfectant înregistrat, utilizat de unitățile de îngrijire a sănătății, pentru igienizarea mediului. Trebuie urmate recomandările producătorului privind diluția de utilizare (adică concentrația), timpul de contact și grija la manipulare.
Toate deșeurile care conțin virusul MPX trebuie decontaminate la fața locului, folosind o metodă aprobată, cum ar fi autoclavarea. Materialele ce urmează să fie decontaminate în afara laboratorului trebuie plasate imediat într-un recipient rezistent, închis etanș, pentru transportul din laborator.
Bibliografie
https://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/infectia-cu-virusul-variolei-maimutei-monkeypox
https://www.ecdc.europa.eu/en/all-topics-z/monkeypox/factsheet-health-professionals
https://www.cdc.gov/poxvirus/monkeypox/
